FuriousWordPressRipper

Despre Credibilitate

Posted in Uncategorized by FuriousWordPressRipper on 06/08/2009

De cele mai multe ori, atunci când dorim să ne informăm cu privire la un subiect oarecare, ne îndreptăm atenţia spre sursele de informaţii în care avem încredere, care au dovedit de-a lungul timpului că livrează informaţii corecte, şi care o fac în mod pertinent. De ce făcem această alegere involuntară? Pentru că ne-au câştigat încrederea, pentru ca s-au dovedit, în timp, credibile. Este, dacă doriţi să-i spunem aşa, o comoditate în actul de informare. Hai sa le denumim, generic, informaţii credibile, iar actul de informare este unul de încredere.

În cazul în care dorim, însă, să emitem o parere şi să o făcem publică, buna credinţă ne obligă să culegem informaţii despre subiectul discutat din mai multe surse, dar ne orientam cu precădere spre sursele care sunt situate cât mai aproape de subiectul dicuţiei, şi alegem dintre ele pe cele care sunt contradictorii. Tot generic, hai să le denumim pe acestea informaţii alterate. Cu cat mai multe informaţii alterate, cu atat mai mult creşte şansa să obţinem o informaţie curată. Care este mecanismul de distilare al acestora? E simplu. Luăm toate informaţiile alterate obţinute din proxima vecinătate a subiectului şi extragem elementele comune, adică acele elemente care pot compune o informaţie şi care nu este negată de niciuna dintre surse, dar, mai ales, care nu neaga evidenţele demonstrate de fapte, de documente, de imagini, etc.

Într-un final, aducem informaţia credibilă într-o formă simplificată, si dupa ce schiţăm ideea principală, încercăm să o suprapunem peste ceea ce am obţinut din rafinarea informatiilor alterate. De regulă, cele două informaţii coincid într-o măsură suficient de convingătoare, astfel încât să ne putem formula propria opinie. Dacă, însă, cele două informatii, reduse din informaţia credibila si cele alterate, nu coincid, nu ne repezim, ca guvidul în momeală, să ne polarizăm opinia într-una dintre direcţii. Cea mai înţeleaptă atitudine este să le prezentăm cele două, sau mai multe, idei principale, şi să ne lăsam interlocutorul să aleagă dintre ele.

Pentru a da un exemplu concret, mă voi folosi de scandalul generat de Nistorescu şi prietenul său, informatorul Romoşan. Prietenia dintre cei doi nu este negată de nimeni iar faptul că Romoşan a fost informator este dovedit de actele şi documentele provenite din arhiva securităţii.

Să presupunem, prin absurd, desigur, că sursa de încredere ar fi chiar Nistorescu. Încă din start, această presupunere este alterată de prietenia ce i-o poartă informatorului Romoşan, iar părerea acestuia este supusă unui subiectivism lesne de înţeles, dar greu de acceptat. Sursa Nistorescu o trecem în rândul informaţiilor alterate, din motivele amintite.

Putem considera că poziţia celor ce urmau să fie înlăturaţi de la Cotidianul, prin numirea lui Ober Nistorescu, este una partizană propriului interes şi că o putem considera ca fiind o sursa de informaţii alterată, deşi, prin numarul lor impresionant de mare, şi prin notorietatea lor, am fi fost tentaţi să îi poziţionam total opus.

Sursa de informaţii Romoşan o poziţionăm, din start, în categoria celor alterate, în ciuda faptului că acesta a fost chiar informatorul securităţii, deci o sursă profesionistă, pentru că depoziţiile acestuia au debutat prin negarea totală a colaborării sale, iar prin diversiunea creată cu acuzaţiile aduse doamnei Mona Muscă (acuzaţii care priveau aceeaşi îndeletnicire delaţionistă ca a sa), şi-a discreditat în mod fatal orice abordare pe acest subiect din motive pe care consider ca nu este necesar să le mai amintesc.

Sursa de informaţii Cotidianul, prin opinia jurnalistei Mirela Corlăţan cu privire la turnatoriile lui Romoşan, o putem cataloga ca sursa unei informaţii credibile  din următoarele motive. Faptul că este o jurnalistă tânără, nepervertită sau implicată în incidente anterioare cu cei doi, că articolul ei este rodul unor investigaţii care au însumat mai mulţi ani, că a profesat într-un colectiv de profesionişti, vin în sprijinul credibilităţii sale.

Ca să scurtăm puţin, dacă trecem în revistă toate declaraţiile publice ale tuturor surselor alterate şi încercăm să suprapunem ideea comună a acestora peste poziţia sursei de încredere,  aplicând mecanismul prezentat mai sus, obţinem informaţia pe care voi încerca să o rezum la maxim.

Cornel Nistorescu a sacrificat credibilitatea Cotidianului încercând să îl spele pe faţă pe bunul şi apropiatul său prieten, turnătorul cu acte în regulă, Petru Romoşan.

Atât, şi nimic mai mult.

Anunțuri

3 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. neinfectat de comunism said, on 13/08/2009 at 17:22

    traiasca jurnalismul „scanteist” si tonomatele psdiste……

  2. furiouswordpressripper said, on 14/08/2009 at 06:53

    A trait destul, maestre. Iar daca vorbim despre tonomate, sunt depasite moral 🙂 Unii nici nu stiu sa cante, iar altii nu stiu cand sa se opreasca.

  3. online said, on 17/12/2009 at 00:50

    Da, probabil, de aceea este


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: