Jurnal de criză – Update

• Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni seară, la Realitatea TV, că este posibil să renunţe la funcţia de prim-vicepreşedinte, motivând că aceasta a generat tensiuni de care formaţiunea liberală nu are nevoie, el precizând că nu a luat o decizie. Dacă ne gândim la oferta generoasă primită de la PSD, e posibil ca “balerinul” să renunţe şi la funcţia de preşedinte al PNL, considerând, de asemenea, că formaţiunea liberală nu are nevoie nici de ea.
• Viorel Hrebenciuc a fost reales, luni, în funcţia de lider al grupului PSD din Camera Deputaţilor. Hrebenciuc în varianta reloaded ne face un semn prietenesc cu mâna, lăsându-ne de înţeles că flăcările violet ard gazul cu folos şi în PSD. Se pregăteşte Geoană.
• Adrian Năstase şi Valeriu Zgonea au fost reconfirmaţi, luni, în şedinţa grupului PSD din Cameră, reprezentanţii PSD pentru o funcţie de vicepreşedinte în Biroul Permament şi funcţia de secretar, neavând contracandidaţi. Competiţia din PSD este acerbă, dar lipseşte cu desăvârşire. Aşa cum îl ştim, strângător, Năstase se  înscrie la concurs pentru toate posturile eligibile numai atunci când se asigură că nu mai sunt contracandidaţi. Această deprindere a căpătat-o din experienţa tristă de la prezidenţialele pierdute de veşnicul inculpat. Se pregăteşte Geoană.
• Deputatul PNL Cristina Pocora le-a spus deputaţilor, azi, în sesiunea de plen dedicată declaraţiilor politice, că toţi copiii români au nevoie de desene animate cu personaje-eroi care nu promovează violenţa, precum Mickey Mouse, Minnie sau Pluto. Preocuparea parlamentarilor PNL pentru personajele din filmele de desene animate este binecunoscută, iar Cristina Pocora face din declaraţia sa vârful de lance al politicii liberale în actuala sesiune parlamentară. Dezbaterile se anunţă furtunoase.
• Organizatiile neo-naziste au tot mai mare influenta in Rusia, actiunile lor fiind din ce in ce mai violente, a dezvaluit un reportaj facut de SkyNews. Potrivit informatiilor oficiale, 71 de persoane au fost ucise de neo-nazisti in Rusia in 2009.  Stirea aceasta merită să o citiţi şi să vă puneţi întrebările potrivite cu privire la personajele politice din România şi la legăturile ascunse cu grijă de ochii presei ale acestora cu Moscova.
• Fitch Ratings a îmbunătăţit perspectiva ratingului României, de la “negativă” la “stabilă”, şi a confirmat calificativele “BB+” şi “BBB-” pentru datoriile pe termen lung în valută şi monedă naţională, se arată într-un comunicat al agenţiei de evaluare financiară.  Reacţiile contestatare la această evaluare făcută de Fitch nu vor întâzia să apară în presa din România. Vom avea şi un vinovat, probabil, iar cel mai vinovat se va face Guvernul României şi premierul Boc. Videanu şi Berceanu vor fi şi ei suspectaţi că i-au plătit pe cei de la Fitch Ratings pentru calificativele primite.  Blaga va fi şi el înfierat pentru tăinuirea acestei crime la adresa ratingului de ţară. Duşmanii poporului vor căpăta astfel şi nume. Cristian Preda va fi ocolit de orice suspiciune, el fiind cel care s-a ocupat cu demascarea conspiratorilor.
• Pensiile militarilor, poliţiştilor, ai angajaţilor serviciilor secrete şi ai funcţionarilor publici din penitenciare vor fi calculate diferit faţă de cele ale magistraţilor şi ar putea beneficia de o serie de condiţii speciale, au declarat astazi reprezentanţii Ministerului Muncii. Ca să înţelegem despre ce excepţii vorbeşte această lege, eu propun să vedem cazul concret al unui astfel de pensionar, expus pe larg într-un articol de presa mai vechi.
• Liderul deputaţilor PNL, Călin Popescu Tăriceanu, a propus, marţi, în plen, referindu-se la reformarea statului, ridicarea imunităţii şefului statului şi a introducerii avizului Parlamentului pentru numirile făcute de preşedintele ţării. Vezi şi următoarea ştire!
• Liderul grupului deputaţilor PDL, Mircea Toader, şi-a retras, miercuri, solicitarea adresată Comisiei juridice privind cererea de începere a urmăririi penale împotriva fostului premier liberal Călin Popescu Tăriceanu în cazul Sterling. La prima vedere s-ar părea că Tăriceanu i-a speriat atât de tare pe portocalii, încât aceştia au facut un pas în spate. Guvernul a finalizat ancheta în cazul Sterling şi a decis să sesizeze Parchetul asupra raportului, care arată că înţelegerea cu firma canadiană a fost prelungită pentru a evita licitaţiile şi îi indică drept responsabili pe foştii şefi ANRM, fostul şef al SGG şi un fost secretar de stat din Finanţe. Cu alte cuvinte, Guvernul aruncă dosarul “pentru săvârşirea infracţiunilor de subminare a economiei naţionale, de abuz în serviciu contra intereselor publice” în ograda justiţiei, şi cum justiţia este pândită la colţ de UE cu suspiciunea, deja declarată, de corupţie, va trebui să dea urgent o soluţie pe seama acestui caz. În această manieră, instanţa nu se mai poate agăţa de imunitatea lui Tăriceanu. Fără nicio îndoială, instanţa va menţiona documentele semnate de fostul premier, dar nu se va pronunţa asupra vinovăţiei acestuia din motive de imunitate. Avem două cazuri. Primul ar fi ca justiţia să dea un verdict în care să-i condamne pe inculpaţi, iar în acest caz semnătura lui Tăriceanu pe documentele incriminate îl vor scoate drept vinovat apărat de imunitate, iar dacă justiţia va da un verdict contrar, nu ştiu cum vor putea să îl justifice. În cazul în care comisiile europene ne arată steguleţul roşu pe justiţie, guvernul va fi obligat să ia măsuri dure de reformare a acesteia. E simplu, dosarul se amână până când vom avea o justiţie capabilă să împartă legea în mod egal, fără excepţii, tuturor cetăţenilor acestei ţări.
  Preşedintele Traian Băsescu a declarat că regretă că nu a introdus o a treia întrebare la referendum, care să vizeze eliminarea imunităţii pentru parlamentari, miniştri şi preşedinte, dar că speră ca această măsură să fie introdusă la revizuirea Constituţiei, altfel face un nou referendum. Voinţă politică există, ne mai trebuie şi un Parlament care să ne reprezinte.
• Instanţa Tribunalului Bucureşti a amânat din nou, miercuri, începerea audierii lui Dinu Patriciu şi a celorlalţi inculpaţi din dosarul Rompetrol, din cauză că Alexandru Bucşă şi-a schimbat avocaţii, iar aceştia trebuie să studieze materialul de urmărire pentru a pregăti apărarea. Acolo unde nu există imunitate parlamentară există şi alte metode procedurale de temporizare a actului juridic. Mă întreb de ce ne mai făcem iluzii cu privire la raportul pe justiţie …

Mărul lui Newton a căzut şi în freza lui Preda

Simbolismul mărului are drept punct de plecare interiorul lui, compus din alveole, conţinând sâmburi, asezate în forma de stea cu cinci colţuri, o pentagrama. Din acest motiv, mărul a fost considerat fruct al cunoaşterii şi al libertăţii, dar şi simbol al involuţiei spiritului în materia carnală, sugerat de închiderea pentagramei (omul- spirit) în interiorul pulpei fructului. În tradiţiile celtice, mărul este un fruct al stiinţei, magiei şi revelaţiei. Pentru gali, e la fel de sfânt ca stejarul. Alexandru cel Mare, plecat în India în căutarea apei vieţii, a găsit mere care prelugeau pâna la 400 de ani viaţa preoţilor. În mitologia scandinava, mărul joacă rolul de fruct regenerator şi întineritor, iar zeii mâncau mere şi rămâneau tineri. În Odiseea, Homer numeşte mărul fructul frumos. Imoralitatea, întelepciunea, setea de cunoaştere, dar şi sentimentul de culpabilitate au drept simbol fructul de măr. Simbolistica mărului, fruct ce încape în căuşul palmei, este bivalentă: fastă şi nefastă. Zeita Venus este adesea reprezentată ţinând un măr în mâna. În mitologia gracă, zeita Discordiei aruncă un măr pe masă în timpul festinului de nuntă dintre Thébis şi Pelée, un măr care trebuia să revină celei mai frumoase dintre zeiţele Hera, Athena şi Afrodita. Paris, fiul lui Priam şi al Hecubei tranşeaza disputa în favoarea Afroditei care îi promisese dragostea Elenei. Încurajat de aceasta promisiune, Paris o fură pe Elena şi ca urmare izbucneşte războiul troian. Legenda spune că Hesperidele, fiice ale lui Atlas şi Hesperis, trăiau într-o gradină cu mere de aur, la intrarea căreia statea de paza un dragon. Heracles  biruie dragonul şi cucereşte grădina cu toate bogăţiile ei. În povestea lui Wilhelm Tell, mărul are un rol nefast. Legenda spune că Wilhelm Tell, refuzând să salute pălăria lui Gessler, reprezentant al stăpânirii, acesta ştiindu-l un arbaletier foarte abil, îl condamnă să nimerească cu săgeata mărul aşezat pe capul fiului său. Wilhelm Tell iese victorios din încercare şi, de altfel, mai târziu, îl va ucide pe Gessler. În istoria ştiintelor, Newton descoperă legile gravitaţiei universale datorită unui măr care îi cade pe cap. În zilele noastre, pomul de Crăciun reuneşte sub semnul renaşterii, al fecundităţii, cele două principii: masculin, simbolizat de brad, şi feminin, globurile asimilate merelor. O legenda populară românească povesteşte că Fecioara Maria, pentru a face pe fiu să înceteze să mai plângă, i-a adus două mere. Acesta a aruncat primul şi s-a prefăcut în lună, iar cel de-al doilea în soare. Prin organizarea sa, mărul ar fi avertismentul divin pus în faţa omului spre a cunoaşte cele două direcţii, spirituală şi carnală, şi de a alege, iar arborele, prin lemnul său, înseamnă crucea, instrument al supliciului, dar şi al izbăvirii, reunind într-o singură imagine cele două semnificaţii ale simbolisticii arborelui. Toate aceste note ale simbolisticii mărului au fost omise cu bună ştiintă de către profesorul Cristian Preda din argumentaţia sa, numai şi numai cu intenţia vădită de a ne stimula pe noi, cei care ne dorim reforma calsei politice, să le regăsim .

Băieti, bănuiesc că nu mă luaţi în serios. Nici eu nu l-am luat în serios pe Cristian Preda, iar, dacă mărul va deveni simbolul PDL-ului, nu cred că va exista mesaj mai clar care sa ne spună că Preşedintele, folosindu-se de mâna pricepută a lui Cristian Preda, se şterge la cur cu acest partid. Încep să îmi pun serioase întrebări cu privire la mult prea trâmbiţata dictatură a lui Băsescu şi la coloana vertebrală a liderilor din PDL

Zexe.

Moşterirea comunistă, sau “cine fură azi un ou, mâine o moşteneşte pe mătuşa Tamara”

PSD-ul fierbe la foc mocnit. Este în alegeri interne, iar cei care până mai ieri tremurau de frica DNA-ului se îngrămădesc să candideze pentru funcţia de şef de opoziţie. PDL-ul, şi el, mai de gura soacrei, mai mânat din spate de Preşedintele Băsescu prin trompetele sale binecunoscute, caută să îşi mai primenească izmenele îngălbenite de doctrina liberală sau să scuture trandafirul de pe siglă, semnul genetic de culoare roşie. UDMR-ul îşi vede de treaba lui iar PNL-ul hibernează într-o tăcere aproape mormântală încercând să îşi potrivească cadenţa cu paşii şovăielnici ai PSD-ului. Politica românească se confruntă cu moştenirea defunctului PCR. În lipsa unei legi a lustraţiei, şi acoperindu-se cu aşternutul subţirel al condamnării comunismului fără comunişti condamnaţi,  şi al luptei împotriva corupţiei fără corupţi, clasa politică, de la stânga la dreapta, fără excepţie, tremură ca varga de frica erodării credibilităţii, păstrându-şi purtătorii de imagine, mai precis de seceră şi ciocan, în prima linie. Mă întreb până când ne vom mai fura căciula unul altuia, şi dacă reforma clasei politice va reuşi să se desprindă de moştenitorii de drept şi de fapt ai fostului PCR. Dumnezeu să vă odihnească, doamnă Tamara, n-am dorit să vă tulbur somnul.

Dacă nu pâine, măcar circ să avem

Una dintre regulile de aur ale jurnalismului, atunci când se discută despre reacţii sau comportamente ilogice sau bizare ale subiecţilor, este să se depisteze şi să se ia urma banilor, să se pună în calcul interesele financiare ale acestora în raport cu situaţia conjuncturală. În preajma Craciunului 2009, discutam în redacţie despre încăpăţânarea premierului de a refuza să înainteze bugetul pe 2010, şi, deşi ştiam cu toţii că este în mare măsură finalizat, încercam să anticipăm ce anume se mai poate modifica în structura sau componenţa sa. Ştiam că este anemic, ştiam că nu ne va ajunge nici pe o măsea, dar ne întrebam retoric dacă putem să ne aşteptăm la surprize din partea premierului, un fel de as în mâneca cămăşii, condiţionate de structura viitorului guvern în raport direct cu preşedintele. Altfel, nu găseam niciun motiv sa nu înainteze bugetul spre aprobare în Parlamentul României, mai ales după ce s-a legiferat, prin grija PSD, posibilitatea ca un guvern interimar să poată înainta un proiect de buget. La un moment dat, una dintre colege s-a ridicat plictisită de aberaţiile noastre, şi ne-a aruncat o replică aparent banală, dar care conţinea răspunsul la nedumeririle noastre ”Băieţi, eu ma duc sa fumez o cafea. Până mă întorc, vreau să îmi prezentaţi un proiect de buget care să conţină în făptura sa atrofiată şi datoria mea către stat, că mi-am adus aminte că nu am plătit impozitul pe casă şi pe maşină. Fuck!!!”
Ne-am uitat unii la alţii, de parcă până atunci am fi stat cu lumina stinsă, şi un zâmbet pervers ni s-a aşezat pe faţă. Fiecare dintre noi ne-am gandit simultan la acelaşi lucru, deşi niciunul n-a scos nicio vorbă. Dacă se va adeveri că în buget sunt prevăzute şi marile datorii către stat ale companiilor private, vom avea ce scrie pe bloguri.
Vă las pe şi pe voi să ghiciţi ce mari datorii către de stat sunt prevăzute în bugetul pe 2010, dar încercaţi să  anticipaţi şi consecinţele care se deduc în mod logic. Este una dintre ”ingineriile” care îl poat legitima pe Boc să spună ”Fraţilor, degeaba făceţi grevă la porţile Guvernului. Pensiile şi salariile voastre le pot plăti numai după ce primesc banii de la…de la… na, că am uitat cum îl cheamă”

De ce vă este frică, nu puteţi scăpa, domnule Tapalagă

Citeam mai devreme un articol complet idiot, postat pe HotNews.ro, semnat de Dan Tapalagă, prin care autorul cerea socoteală preşedintelui în legătură cu prezenţa lui Aliodor paranormalu’ în echipa lui de campanie. Las deoparte ipoteza că Tapalagă ar avea înclinaţii ezoterice şi mă întreb dacă Tapalagă este cu toate “păsărelele” la el.  Articolul îl puteţi citi aici.
Păi este la mintea cocoşului, pentru cine are cocoşel, desigur, că, dacă nu Băsescu, echipa sa de campanie a făcut o mişcare genială prin aducerea lui Aliodor paranormalu’ în preajma preşedintelui în confruntările sale cu Geoană. În fapt, strategia genială a Preşedintelui Băsescu a fost să îşi respecte sloganul “De ce vă este frică, nu veţi scăpa“. Să explic? E simplu. Preşedintele, ştiindu-l pe Geoană, ştiind că atât el cât şi Mihaeladragosteamea sunt luaţi de flama violetă, că se tem de ea ca de dracu’, şi având informaţia că Aliodor paranormalu’, aflat până nu de mult timp în slujba acestora dar  “disponibilizat” după electoralele parlamentare, este liber, nu a făcut nimic altceva decât să îl angajeze să stea prin preajma lui atunci când se întâlneşte cu Geoană.
Mircea Geoană, om cu frică de paranormal, când îl vedea pe Aliodor paranormalu’ în preajma preşedintelui se inflama instantaneu. Şi el, şi dragostea lui. Astfel, fără să facă niciun efort notabil, Băsescu reuşea să inducă groaza în cuplul cu pretenţii prezidenţiale, paralizându-i de frică, şi inducându-le subliminal ideea sloganului său “Bă, voi ăştia care vă temeţi de flacăra violetă, de ce vă este frică, nu veţi scăpa“. Ideea echipării membrilor săi de campanie cu articole vestimentare de culoare violet a pornit de la adevărul binecunoscut care spune că “idiotul nu este idiot destul dacă nu este şi credul“. Combinaţia dintre Aliodor paranormalu’ şi violetul din echipamentul de campanie al preşedintelui şi al echipei sale a făcut ca, la confruntarea cu pricina, să-i alimenteze credulului toate temerile sale cu privire la flama violetă. Cred că, după confruntarea cu pricina, echipa de campanie a preşedintelui s-a amuzat copios de ridicolul de situaţie pe care l-a provocat în tabăra adversă.
Domnule Tapalagă, socoteală cereţi, socoteală veţi primi, aşa cum ştim cu toţii că obişnuieşte preşedintele să o dea, dar “socoteala” aşteptată din partea preşedintelui nu va întârzia să apară decât la timpul şi la locul potrivit,  stabilit de astrologii domniei sale, pentru că, domnule Tapalagă, de ce vă este frică, nu puteţi scăpa. 

Gândirea negativă şi psihologia inversă – fără număr, fără număr, fără …

TurnOffTheGlory, în cunoştinţă de cauză, sau nu, te-ai transformat în agent electoral al tânărului Honorius Prigoană. Nu te condamn, şi eu sunt parte al aceluiaşi joc. Să fiu mai explicit:

Gândirea negativă, la limita depresiei, poate avea şi efecte pozitive, conform unui studiu australian care susţine că oamenii trişti sunt mai puţin naivi sau creduli, îi pot judeca mai bine pe ceilalţi oameni dar şi situaţiile în care se află şi au o memorie mai bună decât ceilalţi. Într-unul dintre experimente, subiecţii veseli şi tristi au fost rugaţi să se pronunţe asupra valorii de adevăr a unei serii de mituri şi zvonuri urbane. Analizând rezultatele s-a constat că persoanele triste erau mai putin înclinate să creadă în adevărul acestor mituri. De asemenea, persoanele care gândeau negativ erau mai puţin înclinate să ia decizii pornind de la prejudecăţi de ordin religios sau rasial şi îşi aminteau mai uşor detaliile unor evenimente la care au asistat.

Psihologia inversă constă în a manipula percepţiile şi acţiunile unei persoane astfel încât aceasta va acţiona exact aşa cum îşi doreste ”manipulatorul”. Cei care folosesc cel mai des psihologia inversă sunt părinţii. Copiii oricum fac orice altceva, numai ce doresc parinţii nu, aşa că este o metoda potrivită de a-i determina să asculte. De exemplu, când cel mic refuză să manânce, deşi mai are foarte puţin în farfurie, i se spune aşa: “Pun pariu că nu mai poţi mânca acele trei bucaţele de carne, sigur nu poţi!” Aceasta îl va ambiţiona foarte tare încăt va mânca tot, doar ca să îţi dovedească că nu ai dreptate. Se pare că acest joc merge de fiecare dată.

Gândirea negativă şi psihologia inversă au fost doar două dintre metodele prin care Traian Băsescu şi-a adjudecat victoria în nenumăratele sale bătălii electorale. Plus de asta, să nu uitam ca şi Elena Băsescu, Gigi Becali, şi multe alte persoane care au ajuns în funcţii eligibile importante,  s-au folosit de atacurile din media românească în aceeaşi manieră. Motorul electoral pus în mişcare de cele două principii funcţionează în felul următor.

1. Prima oară se apelează la gândirea negativă, promovând în grila jurnalelor de ştiri precum şi în principalele ziare, pe prima pagină, personajul supus contestaţiei. De regulă, contestatarul este ales din rândul celor cu nume sonore, personaje credibile dar cu o popularitate scăzută. În cea mai mare parte, contestatarii sunt din rândul intelectualilor. Raportul în care se găsesc atât contestatul cât şi contestatarul trebuie sa fie unul scandalos pentru ca impactul să fie cât mai mare. Vezi cazul Elena Băsescu şi Alina Mungiu Pipidi, Honorius Prigoană şi Cristian Preda,  şi exemplele pot continua. Motivele contestării candidaţilor supuşi procesului electoral sunt  unele infantile, sau, mai bine spus, sunt invocate vicii marunte sau relaţii interumane discutabile dar des întâlnite în societate. În cazul celor doi, EBA şi HP, au fost invocate atât vârsta fragedă sau relaţiile fireşti dintre aceştia şi părinţii lor naturali, cat şi mici particularităţi comportamentale cu impact minor în rândul electoratului a caror invocare îl face pe contestatar  să devină ridicol în ochii opiniei publice. Vezi faptul că Elena Băsescu a fost model iar Prigoana Jr. numără la activ mai multe amenzi pentru viteză. Câţi dintre noi nu avem amenzi pentru viteză şi de ce nu putem dormi noaptea din cauza lor, sau câte dintre femeile noastre nu au visat să devină modele ?
2. După ce atacurile capătă proporţii exagerate în raport cu motivele invocate, se apelează în mod discret la psihologia inversă. În această fază a manipulării este important ca electorii să se confunde cu candidaţii. Faptul că, atât în cazul Elenei Basescu cât şi în cazul lui Honorius Prigoană, în ”povestea electorală” sunt implicaţi şi părinţii acestora, domeniul de vârstă al celor care reacţionează activ se lărgeşte considerabil. Câţi dintre părinţii cu drept de vot nu visează pentru plozii lor o carieră timpurie, şi căţi dintre tinerii electori se vor confunda cu cei de o vârstă cu ei? Este foarte important ca, în această fază, părinţii candidaţilor să execute gesturi înduioşatoare(vezi declaraţiile de campanie ale lui Băsescu cu privire la familia sa, precum şi declaraţiile seniorului Prigoană).  Exact înaintea votării, în presă va apărea şi sugestia unei teme de psihologie inversă : ” Pun pariu că nu mai poţi mânca acele trei bucaţele de carne, sigur nu poţi! – Pun pariu că nu îl veţi vota pe Honorius Prigoană pentru că a condus cu viteză excesivă şi pentru că este fiul lu’ ta-su, sigur nu îl veţi vota!” … Câţi dintre cetăţenii cu drept de vot din colegiul cu pricina credeţi că se vor confunda cu intelectualul Cristian Preda? Vă răspund tot eu: în procente, tot atâţia câţi s-au confundat cu Alina Mungiu Pipidi.

Reţeta este probată, garantată, iar electoratul este tot acelaşi.

Sever Voinescu : ” Honorius Prigoană este victima unor prejudecăţi. Grele. Asta mi-l face, de la bun început, simpatic. Şi asta îi face lupta şi mai dificilă”

Cu respect, Zexe.

După o şampanie mai punem de-o campanie?

Nu cu mult timp în urmă citeam pe fluxul de ştiri cum că ”Preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, împreună cu preşedintele PNL Bucureşti, Andrei Chiliman, au stabilit să încheie un protocol politic la nivelul Capitalei pentru susţinere reciprocă în alegerile parţiale şi promovarea în comun în Parlament a proiectelor celor două formaţiuni”. Dacă stăm bine să ne gândim, şi punem la socoteală că şi Antonescu l-a sprijinit pe Geoană în turul doi pentru prezidenţiale, susţinerea pe care PSD-ul este dispus să o facă pentru candidatul liberal este rezultatul firesc al îngemănării celor două partide, atat ca scop, cât  şi ca joc de imagine. Miza fiind una mică, adică una mică pentru PSD, partidul lui Vanghelie şi al lui Iliescu face un ingenios joc de imagine pregătindu-se din timp pentru viitoarele alegeri locale, prilej cu care vor încerca să se folosească de imaginea de partid bicefal Geoană-Crin cu orientare stanga-dreapta.

Dacă pesedisto-liberalii nu se pot despărţi de purtatorii de imagine prăfuiţi, de cealaltă parte, democrat-liberalii caută să îşi promoveze o nouă generaţie de politicieni. Strategiile celor două mari formaţiuni diferă în mod substanţial prin modul de abordare.

În cazul stângii PSD+PC+PNL, spun aşa pentru că liberalii lui Crin, după ce au alungat echipa de dreapta a liberalilor lui Stolojan şi au bătut palma cu echipa lui Iliescu pentru a guverna, au promovat şi guvernat cu măsuri social-democrate, i-au scos în faţă pe cei doi politicieni reprezentativi pentru această alianţă, Vanghele şi Chiliman, pentru că o poză cu Geoană şi Crin bătând palma pentru Bucureşti nu putea fi decât o altă poză cu looseri. Candidatul acestora, Radu Stroe, are un CV impresionant în comparaţie cu cel al tânărului PDL-ist Prigoană. Din acest punct de vedere lupta este tot atât de inegală ca a lui Băsescu cu stânga conservatoare, numai că tânărul Prigoană nu are alonja şi nici directa de dreapta a lui Băsescu.  Ambele tabere ştiu că de data aceasta lupta se dă între echipele de campanie iar rezultatul acestor alegeri va fi unul purtator de mesaj pentru electoratul noii formaţiuni politice născute din PSD, PC, şi liberalii de stânga care au rămas în PNL dupa plecarea celor de dreapta în PDL.

În echipa PDL-ului, aceste alegeri nu sunt altceva decât aruncarea în luptă a celor mai tineri dintre ei. E ca şi cum i-ar arunca în bazinul cu apă pentru o primă lecţie de nataţie. PDL-ul îşi antrenează echipa pentru localele ce urmează. Ceea ce se remarcă în PDL este spiritul de echipă şi o disciplină de grup pe care o avea numai PSD-ul până la apariţia baronilor locali de culoare roşie. De remarcat este faptul că, dacă Prigoană va reuşi perfomanţa să câştige aceste alegeri, de partea cealaltă, Radu Stroe ar suferi o lovitură de imagine devastatoare, atat el dar mai ales echipa care l-a garantat, anume Vanghelie dar şi corespondentul său din PNL, Chiliman. În cazul în care Prigoană va pierde aceste alegeri PDL-ul nu suferă nicio pierdere majoră, în schimb a reuşit să îşi mai promoveze un tânăr politician.

Dacă mă întrebaţi pe mine, şansele sunt împărţite în mod egal între cele două echipe de campanie iar diferenţa o poate face numai ingeniozitatea campaniei duse de acestea. De altfel, cred ca va fi cea mai frumoasă campanie.

Nu aş fi scris acest micuţ articol dacă nu m-ar fi întrebat de sănătate Niku Elektriku, semn că mă citeşte şi pe mine cineva.

La mulţi ani, tuturor !!

Dictatura populaţiei cu drept de vot

Bună ziua! Mă numesc Andrei Florian şi voi vota în ambele tururi cu Traian Băsescu.

Afirmaţia de mai sus ridică două probleme. Prima problemă  se naşte din faptul că, dacă Băsescu este aşa cum se spune, adica un dictator, în timp ce mă citiţi veţi descoperi că vă găsiţi în pagina unui membru al opresiunii dictatoriale. Desigur, este doar problema voastră.

A doua problemă se naşte din faptul că, dacă pe mine mă puteţi ocoli, uitând de această pagină, veţi descoperi o armată de opresori în randul populaţiei cu drept de vot. In acest caz, problema devine gravă, desigur, dar tot pentru voi. Veţi descoperi că sunteţi victima dictaturii populaţiei cu drept de vot.

Alo! Alo! Alo! … rămâneţi la locurile dumneavoastră.  Elicopterul nu este pentru voi, este al populaţiei cu drept de vot.

O să vă umplem urna cu respect

Noi vrem respect!… care noi?

Hai să ne ocupăm, acum, de respectul pe care îl cer autorii mesajului ”noi vrem respect!”. Primul lucru la care m-am gândit când am auzit acest slogan a fost Mafia. Da, şi la BUG Mafia m-am gandit, desigur. BUG chiar are o melodie ”respect pentru cartier”

Şcoala rusească de manipulare este rudimentară, dar, fără nicio îndoială, are o mare priză la NOI. Să vă explic cum stă treaba. În manualul rusesc de manipulare, la capitolul credibilitate, se stipulează clar: Dacă Răzvan Dumitrescu, Hurezeanu, sau Ursu (bineînţeles că nu l-ar fi omis pe acest Panda cu agresivitate amuzantă) îşi pierd credibilitatea, este suficient să invite în studio un invitat cu imaginea imaculată, şi, înainte de a-i da cuvantul acestuia, să formuleze o frază care să înceapă cu NOI, şi să continue cu unul dintre mesajele celor zece porunci biblice adaptate la formatul de televiziune. Astfel, în mod involuntar, încă de la începutul emisiunii, telespectatorului cu frică de Dumnezeu i se sugereaza că între cei doi, prezentator şi invitat, există o legatură, stabilită asociativ, în plan moral, şi, în mod implict, în planul credibilităţii. Să vă dau un exemplu plastic. Închipuiţi-vă un Vanghelie invitat al unei emisiuni culturale, avându-l ca moderator pe Dinescu. Producătorul ar începe emisiunea cu un cadru strâns, astfel încât să pună în evidenţă privirea-i inteligentă de primar, iar Dinescu, în timp ce cadrul se lărgeşte, ar silabisi poetic…”Noi vrem respect!”. În tot acest timp, cadrul se largeşte suficient de mult astfel încât în stânga ”respectuosului” moderator să poată încăpea macar o jumatate din Pleşu, invitat fiind şi el. În mod evident, orice telespactator cu discernământ s-ar întreaba ce dracului a păţit Pleşu, şi nicidecum nu şi-ar mai pune problema lui Vanghelie sau a lui Dinescu. Corect?

Desigur că sunt emisiuni în care nu se pot aplica asemenea trucuri manipulative. Închipuiţi-vă, spre exemplu, că Stelică şi Dinescu şi-ar începe emisiunea declamând la unison ”Noi vrem respect!”, dupa care, cel mai poet dintre ei ar recita cu intonaţie din opera sa… ”E un nenorocit, bă, un dictator nenorocit, asta e”. Oricât de generoşi am fi cu respectul, trebuie să recunoaştem că există o seamă de personaje care pot să traiască şi fără el.

Ca să mă alătur şi eu tendinţelor de toamnă-iarnă şi speculaţiilor cu privire la ”ce ar fi dacă la alegeri ar câştiga Geoană sau Băsescu”, îmi închipui că dacă ar câştiga Geoană, respectul cerşit astăzi de mafia media în numele nostru se va întoarce la noi cetăţenii în măsura pe care i-l acordam noi astăzi. Cu alte cuvinte, ne vor umple de respect.

Dacă, prin absurd, Geoană ar câştiga alegerile, parcă îl aud pe Vanghelie vorbindu-ne,  întrebat fiind despre respect ” You talkin’ to me? You talkin’ to me? You talkin’ to me? Then who the hell else are you talking… you talking to me? Well I’m the only one here. Who the fuck do you think you’re talking to? Oh yeah? OK”

Mircea Geoană cântă după ureche, după urechea lui Crin

De-a lungul mileniilor, logica şi intuiţia femeilor s-au adaptat şi au fost antrenate ca să le fie arme de opoziţie faţă de guvernarea patriarhală, şi de putine ori s-a dovedit că ar fi ineficiente, indiferent de domeniul de activitate profesională al acestora.   Spre exemplu, astăzi dimineaţă, pe când îmi beam cafeaua cu soţia şi ascultam somnoroşi ştirile, la un moment dat, nevastă-mea, pe care n-am bănuit-o niciodată că o pasionează, sau macar că o interesează, viaţa politică, îşi ridică ochii din ceaşcă şi mă întreabă ” Oare cu câte trebuie să îl aibă Antonescu la mână pe Geoană? Păi dacă socotim că PSD-ul a făcut tuşa timp de doi sau trei ani, sprijinind cu umilinţă un guvern liberal minoritar, dacă socotim că a ieşit de la guvernare la comanda liberală ca să poată sprijini cu o şi mai mare umilinţă o moţiune care incriminează propria prestaţie alături de PDL, şi sfârşind cu sprijinul necondiţionat oferit lui Klaus, pseudoliberalul propus pentru funcţia de premier, singura concluzie logică este că Geoană ascultă comanda liberală, nu? De când îl ştiu eu pe Geoană, ăsta n-a fost în stare de nicio iniţiativă notabilă. Ba a stat în umbra lui Iliescu, ba a lui Vanghelie, dar ca un lider de stânga să stea în remorca unui lider de dreapta şi să asculte de comenzile acestuia, nu mi-am închipuit niciodată că voi vedea, decât în masura în care propria-i demnitate este atat de ieftină încât să poată fi cumpărată cu ceva. Bun, este vizibil că Geoană nu este un lider veritabil, nici măcar bărbat nu îl consider, dar să cânte un partid de lăutari roşii, cu un procent de peste 30%, la urechile unei minorităţi cu icter, al cărei procent nu stiu dacă trece peste 15% în mod real, şi să mai şi danseze sincron cu aceştia, ei bine, în acest caz, ceea ce se întâmplă este inexplicabil”

Încă mai stau să mă gândesc cum aş putea să demontez raţionamentul soţiei. Să fie, oare, una şi aceeaşi persoană, sau grup de persoane, care să sincronizeze cu atâta acurateţe atât acţiunile stângii, cat şi pe cele ale dreptei politice? Să fie, oare, Patriciu atât de puternic încât să calce în picioare şi PSD-ul? Vorbim, în acest caz, doar despre o putere financiară? … pentru că de putere politică nu mai putem discuta în măsura în care, cu exceptia unuia, toate partidele politice, de la stanga la dreapta, plus partidul de etnie maghiară, cântă pe aceeaşi voce în corul parlamentar, după aceeaşi partitură. Nu sunt atât de naiv încât să cred că tuturor acestor virtuoşi lăutari le este frică de Băsescu. Taraful majoritar este înspăimântat de tendinţa electoratului de a vota o reformă reală a instituţiilor politice, de o curăţire a acestora, de o decăpuşare a bugetului de stat, etc. Este tot atât de adevărat, însă, că Băsescu, dintre toţi candidaţii la prezidenţiale, este singurul care îşi doreşte şi acţionează în acest sens. Iar cum despre noi nu pot spune că suntem beţivi, curvari, dictatori, etc, toate tunurile au fost puse pe Băsescu, pentru că noi , fără Băsescu, nu putem reforma nimic.